Batik

Batikul este o țesătură din in, mătase sau bumbac, imprimată cu un desen colorat, executat de obicei manual, prin diverse tehnici specifice picturii pe pânză. Batikul este deasemenea unul din genurile artei decorative.

Numele tehnicii batik (pronunțat “battek”) vine de la cuvântul javanez ambatik, care înseamnă a desena, a scrie (amba) cu puncte (tik). Materialul textil era pregătit în prealabil, pentru a fi rezervat și vopsit apoi în culori naturale.

Specialiștii care au cercetat originile batik-ului, au declarat că există foarte rare mărturii pe material textil din perioade îndepărtate, datorită perisabilității acestuia. Primele atestări documentare sunt făcute de scriitorul roman Plinius (23-79 e.n.) în lucrarea sa “Naturalis Historia”, unde menționează rezervarea țesăturilor de in în Egiptul antic cu rezerve din ceară de albine sau clei din amidon de orez.

Se presupune totuși, că zona geografică în care au apărut primele manifestări artistice care poartă numele batik a fost cea a spațiului oriental: China, Japonia, India, Turcia, Indonezia. Javanezii foloseau tehnica batik încă din secolul al XII-lea, de aceea se presupune că Indonezia este țara “mamă” a batik-ului.

Pentru iubitorii acestui gen artistic, este cunoscută susținerea de care s-a bucurat întotdeauna arta batik-ului din partea regalității javaneze. Există și surse care susțin însă că pe teritoriul Javei nu s-au găsit batikuri create înainte de 1800.

Demonstrații exemplare de rezervare batik pot fi întâlnite și pe teritoriul Africii de Vest, Nigeriei, Senegalului, Malaysiei, Thailandei, Sri Lankăi, Iranului. De remarcat, materialele numite adire (legate și vopsite) realizate de populația din Yoruba (Nigeria). Sunt folosite două metode de rezervare a materialului: 1. legare și coasere (adire elso), 2. izolare cu pastă de amidon (adire eleko). Pasta este făcută dintr-un amestec fiert de cassava (plantă rădăcinoasă tropicală), făină, orez și sulfat de cupru.

Senegalezii folosesc pentru rezervare pasta de orez. Desenul realizat este liber, iar pentru aplicarea pastei se utilizează pana, bățul, bucăți de oase, metal sau matrițe din metal.

În Europa, materiale textile care ilustrau tehnica batik apar mai târziu decât în alte zone, datorită transporturile comerciale practicate de olandezi.

Vorbind despre tehnică ne referim de regulă la mijloacele la care apelăm în scopul exprimării unui anumit mesaj. Când este însă surprinzătoare, generatoare de senzaţii noi, tehnica devine ea însăşi creaţie. Acesta este și cazul artei batik, o artă care poartă încărcătura spirituală a unei națiuni, subliniază statutul social al proprietarului.

Batik-ul a fost marcat de o serie de obiceiuri și credințe indigene, care i-au dat un plus de mister și sensuri particulare, magice. De exemplu, dacă un copil plânge este suficient ca mama lui să-i șteargă fața cu colțul de jos al batik-ului ei numit Kain panjang, pentru ca sugarul să se liniștească. Același Kain poate aduce vindecarea copilului sau îl poate ține departe de boală, dacă este sănătos.

Un alt batik cu proprietăți “magice” era considerat Inding-ul. Acesta o proteja de rău pe tânăra domnișoară sau doamnă și juca un rol important în menținerea sau formarea unui cuplu.

Toate aceste întrebuințări ritualice au supraviețuit influențelor religioase, culturale sau politice venite din exterior.