Acrobata din parcuri

Acrobata din parcuri

Curajoasa acrobata este nimeni alta decat simpatica si jucausa veverita, un animal micut si foarte activ, prietenos si cu un farmec aparte! Veveritele, intr-adevar, sunt foarte bune la acrobatii, ele realizand salturi cu mare viteza si la mare inaltime, de pe o creanga pe alta; la nevoie, ele pot deveni si foarte bune inotatoare, folosindu-si coada pe post de carma.

Coada stufoasa, mai lunga decat intreg restul corpului, o face sa fie atat de usor de recunoscut de toata lumea.

Vechii greci ii spuneau veveritei “skiouros”, denumire rezultata din alaturarea cuvintelor “skia” (care inseamna umbra) si “oura” (care inseamna coada), adica “cea care sta in umbra cozii sale“.

“Veveritei Gabriela

Nu ii trebuie umbrela:,

Daca ploua dintr-un nor,

Coada-si pune pe capsor!

*

Zici ca e o acrobata:

De o vezi, dispare-ndata!

De pe-un ram pe altul sare,

Tocmai in varf reapare.

*

Strange-alune, nuci si ghinde,

La iarna bine-i vor prinde.

Ia asculta ce glas are …

Cea mai vesela strigare!” (“Veverita”, Tony Wolf)

Corpul veveritei este zvelt, perfect adaptat la cataratul prin copaci. Urechile sunt mari si terminate cu smocuri de par, membrele anterioare sunt mai mici decat cele posterioare dar ambele prevazute cu gheare puternice. Cele posterioare ajuta mai mult la propulsie iar pe cele anterioare le foloseste si pentru a apuca nucile, alunele, ghindele, conurile si ouale de pasari cu care se hraneste.

Pentru ca este foarte mica si firava, veverita are multi dusmani – vulturi, ulii, ursi si vulpi – impotriva carora nu are nici o arma. Nu-i ramane decat sa fuga si sa se ascunda. Din aceasta cauza nu este foarte atenta la ce mananca, fiind cu ochii in patru pentru a nu fi atacata de vreun pradator.

Toamna ele incep sa-si faca provizii pentru sezonul rece, ascunzandu-si hrana in mai multe locatii. Uneori, daca sunt urmarite de suratele lor, veveritele doar se prefac ca isi ingroapa “comorile”, urmand sa isi gaseasca alt loc, mai sigur, cand raman singure.

Veveritele sunt active in tot timpul anului, neintrand iarna in hibernare. Faptul ca odata cu inceperea sezonului rece nu isi mai fac aparitia are o alta explicatie: ele se retrag in scorburi pentru a-si pastra caldura corpului si il parasesc doar la nevoie.

Veverita face parte din ordinul Rodentia, familia Sciuridae, genul Sciurus.

Familia Sciuridae mai cuprinde si: veverita zburatoare, veverita terestra, marmota, popandaul si cainele de preerie.

Se cunosc peste 300 de specii de veverite pe glob. Cea mai mica veverita, numita pigmeul african (din genul Myosciurus, fig. 1) poate fi intalnita in Africa, respectiv in sud-estul Nigeriei, Camerun si Gabon si are doar 10 g, iar cea mai mare este veverita gigant din India (din genul Ratufa, fig. 2), de aproximativ 9 kg.

Fig. 1 – Veverita pigmeu africana

Fig. 2 – Veverita gigant indiana

Reprezentantii genului Sciurus pot fi intalniti in: Europa, zonele temperate ale Asiei, in America de Nord, America Centrala si America de Sud.

In Romania traieste veverita roscata (Sciurus vulgaris), care masoara cel mult 20–25 de centimetri. Unele dintre exemplarele acestui gen au smocuri roscate sau negre pe urechi, acestea devenind mai pronuntate in timpul iernii.

Fiind un animal sociabil si foarte dragalas, cu siguranta v-ati pus intrebarea daca puteti sa “adoptati” un exemplar, pe post de animal de companie… Raspunsul este categoric nu! Veverita are nevoie de spatiu in care sa poata alerga, topai si catara.