Legenda Toamnei

Legenda Toamnei

Demult, demult, in negura timpului, pamantul era stapanit de spiritele naturii. Acestea umblau libere si traiau intr-o armonie perfecta.

Aici traia si Tatal Anotimpurilor impreuna cu cele patru fiice ale sale: Primavara, Vara, Toamna si Iarna. Acestea erau de o frumusete aparte, iar tatal lor le iubea nespus de mult. Fiecare dintre ele avea cate un har aparte:

• Primavara venea cu flori si cu o explozie de culori,

• Vara venea cu grane manoase si cu multa bucurie,

• Toamna venea cu roade gustoase si culori pastelate,

• Iarna venea cu o explozie de alb si multa liniste.

La vremea potrivita, marele Ceas al Timpului, care guverna acea imparatie a anuntat ca era momentul ca cea de-a treia fiica sa-si inceapa calatoria spre tinuturile locuite de oameni. Urma sa le aduca acestora o multime de daruri, pe care le pregatise din timp: culori din cele mai blande si luminoase luate de la Pictorul magic, flori delicate si inmiresmate luate de la Florarul imparatiei, ploi manoase din Camara cerului, roade gustoase de la Gradinarul Sef si multe, multe alte bogatii.

Dar Toamna nu prea era multumita, si-ar fi dorit si altceva, ceva care sa o faca si mai frumoasa si iubita de oameni.

– Dar esti minunata, ii spuse tatal, ce ti-ai putea dori mai mult?

– As vrea, se gandi indelung fata……ca Soarele sa straluceasca doar pentru mine.

– Dar acest lucru nu e posibil, Soarele e prietenul vostru, deci si al surorilor tale. Lumina sa nepretuita va insoteste pe fiecare in calatoria voastra.

– Dar eu vreau ca Soarele sa fie doar al meu, de fapt…….sa fiu chiar eu Soarele.

– Ce gand mai e si acesta? intreba mirat Tatal Anotimpurilor. Ti-am explicat ca frumusetea ta e data de vesmintele deosebite pe care le porti si de toate darurile cu care esti impodobita.

– Daca nu vrei sa-mi faci pe plac si sa poruncesti Soarelui ce ti-am spus, atunci anul acesta nu mai plec in calatorie. Si nu-mi pasa ce vor crede oamenii.

Vazand ca fiica sa ramane indaratnica in hotararea sa, tatal se retrase pentru a cugeta. Fiica sa devenise mandra si foarte apriga in dorintele ei. Dupa un timp, o chema la sine si ii spuse:

– Daca vei pleca la vremea potrivita, cand te intorci te voi imbraca in cea mai frumoasa haina din cate au existat vreodata. E o haina cum nu exista alta pe lume. Dar ai de facut un singur lucru: sa aduni in cosul tau toate razele de soare. Si cand le vei strange pe toate vei straluci mai frumos ca niciodata, caci vei fi imbracata in haina Soarelui.

Si de atunci, Toamna incearca in fiecare an sa adune cat mai multe raze de soare, pentru a primi de la tatal sau haina cea minunata. Dar, Soarele, deseori se retrage in spatele norilor, se ascunde printre copaci, intre ramurile si frunzele lor, printre flori, alearga mai iute ca vantul, nu se lasa prins defel. Caci razele sale sunt doar pentru acei care nu sunt mandri iar frumusetea pentru cei care nu au indrazneala de a se crede Soare.