Cele mai iscusite strategii de supravietuire in lumea vie

Furnica soldat din Malaezia (suprafamilia Formicoidea) isi apara colonia chiar cu pretul vietii. Corpul acestei furnici are doua glande pline cu o substanta chimica lipicioasa, otravitoare. Ori de cate ori simte ca este in pericol, furnica soldat isi contracta muschii, ceea ce duce la explozia celor doua glande, improscandu-si atacatorul cu substanta otravitoare.

Gandacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata). Pentru a evita insectele mai mari, larvele se acopera cu propriile fecale. Gandacul mananca o planta otravitoare, asa ca substantele reziduale sunt toxice, reusind sa indeparteze orice pradatori.

Castravetele de mare (clasa Holothuroidea) poseda cel mai dezgustator mecanism de aparare. Cand este amenintat, el isi elimina prin anus intestinele lipicioase, alaturi de cateva organe. Aceasta manevra il incurca si il orbeste pe pradator, pe langa faptul ca intestinele sunt otravitoare. Dupa indepartarea pericolului, intestinele sunt retrase in interior, iar organele lipsa se regenereaza in aproximativ 6 saptamani.

Broasca de padure (Rana sylvatica). Pentru a se adapta temperaturilor extreme din nordul Canadei si Alaska, broasca de padure dispune de un mecanism de aparare si conservare foarte interesant. Astfel, in timpul iernii, creierul broastei “instruieste” ficatul sa produca o cantitate imensa de glucoza, care actioneaza precum un antigel. Broasca poate ramane in stare de inghet saptamani intregi, pana cand conditiile meteo sunt mai favorabile.

Diavolul tepos sau molohul (Moloch horridus), pare la prima vedere un veritabil dinozaur in miniatura. Tepii care ii acopera absolut tot corpul ii creaza imaginea unui luptator teribil, cu atat mai mult cu cat, in momentul in care se simte amenintata, soparla autraliana de 15 centimetri isi ascunde capul intre membrele superioare semanand practic cu o minge de ace.

Soparla sud-americana (Basiliscus basiliscus) este capabila sa alerge pe suprafata unei ape pe distante de pana la 5 metri, performanta ce i-a adus denumirea de “soparla Isus Cristos”; aceasta se poate deplasa cu viteze de pana la 12 kilometri pe ora.

Desi, in mod normal, aceasta specie se deplaseaza pe patru picioare, asemenea tuturor soparlelor, in momentul in care este atacata, ea alearga in pozitie verticala, folosind numai membrele posterioare. Acesta este si atuul sau, membrana care ii acopera degetele formand veritabile perne de aer pe suprafata lacurilor, fapt ce ii permite sa se deplaseze pe apa fara a se scufunda. Odata iesita din zona atacului, soparla se scufunda pe fundul lacurilor sau raurilor, acolo unde poate sta nemiscata timp de cateva minute, pana in momentul in care este sigura de trecerea pericolului.

Dumbraveanca (Coracias garrulus). Atunci cand sunt in pericol, puii ramasi in cuib se acopera cu propria voma. Mirosul intepator alunga pradatorii si cheama parintii inapoi in cuib pentru a-si proteja puii. Coracias garrulus este singura pasare care foloseste voma ca mijloc de comunicare.