Din misterele vietii subacvatice

Apele oceanelor, la fel ca multe alte lucruri superbe de pe Terra, ascund in adancurile lor lucruri cu mult mai periculoase decat ne-am putut imagina vreodata. Vietuitoarele care traiesc aici au cateva adaptari care le ajuta sa supravietuiasca in aceste conditii exteme:

• falci enorme care ocupa peste un sfert din lungimea corpului;
• un stomac extrem de elastic, care le permite sa inghita si sa digere pesti de aceeasi talie cu ei;
• au schelet usor, muschi mici pentru a-si economisi energia; saptamani in sir plutesc in adancuri, asteptand momentul culminant: sansa de a intalni un trecator si de a-l manca;
• lumina este folosita ca sistem de recunoastere intre indivizii unei specii.

Peştele sargassum (Histrio histrio) este un maestru al deghizarilor: corpul este acoperit cu inotatoare de forma unor frunze, care ii permit sa ramana nevazut printre manunchiurile de plante acvatice care plutesc in Marea Sargasso; el isi poate schimba culoarea de la maro – inchis cand este printre alge, la verde – galbui cand este la suprafata apei. Camuflajul este cheia supravietuirii lor. Dar si asa trebuie sa fie vigilenti pentru ca au dusmani in propria familie: canibalismul este frecvent la aceste specii.

https://video.nationalgeographic.com/video/fish_sargassum

In adancuri nu doar hrana e greu de gasit, ci si partenera!

Dracul de mare barbos mascul (Trachinus draco) are o metoda simpla de a se asigura ca nu-si va pierde partenera: se agata de ea; el isi infige falcile in carnea ei si traieste toata viata ca un parazit. Masculii au lungimea de 2 cm, aproximativ un sfert din lungimea femelelor. Femela ii furnizeaza hrana, in timp ce masculul ii da ei sperma.

Pentru a-si atrage prada, dracul de mare foloseste o “undita de pescuit” sub forma unui spin mobil, prevazut cu un bulb luminiscent in capat. Daca se apropie vreo vietatate sa cerceteze “momeala”, spinul sare in sus, falcile animalului se casca brusc, iar prada este inghitita.

La alte specii, precum la dracul de mare de adancime, bulbul luminos atarna din cerul gurii, iar pestisorii mici, atrasi de lumina sunt prinsi in gura dechisa a acestuia.

Tepii si glandele otravitoare functioneaza in felul urmator: interactiunea dintre doi muschi atasati pe spatele pestelui se contracta la intalnirea unui pradator sau la atingerea omului, facand glandele sa secrete venin iar tepii sa iasa in evidenta. De asemenea, muscatura acestui peste este dureroasa.

Desi este un peste ce traieste in principal pe fundul marilor (pana la adancimi de 150 de metri), nevoia de hrana il va aduce si in apele de mici adancimi unde se poate intalni cu omul.

Veninul secretat de acest peste este toxic pentru om, insa nu mortal. Pe fondul unor alergii se poate ajunge la complicatii, chiar si la deces insa exista tratament eficient care contracareaza efectele veninului dracului de mare.

Cele mai populare locuri unde dracul de mare poate fi intalnit sunt: Marea Mediterana, Marea de Azov, estul Oceanulul Atlantic, apele din jurul insulelor Canare, Marea Britanie si Marea Neagra. Asadar, e un peste ce prefera clima temperata.

Rechinul-pelerin (Cetorhinus maximus)  este al doilea peste din lume ca marime dupa rechinul balena; pot atinge 13 metri lungime si pot cantari pana la 4 tone. S-a observat ca femelele au o greutate mai mare decat masculii. Acesti pesti pot fi vazuti in timp ce se hranesc sub apa. Denumirea de Rechin Pelerin a fost data de faptul ca ei frecventeaza apele calde la suprafata, parand ca se plimba sub lumina soarelui.

Isi folosesc cavitatea bucala extrem de mare pentru a inghiti orice le ies in cale.

Rechinul pelerin este vanat de catre orca dar si de rechinul tigru. Totusi, amenintarea principala pentru acesti pesti ramane braconajul. Rechinul pelerin este vanat pentru ficatul sau, pentru carne, inotatoarele sau pentru cartilajul sau, reducand astfel numarul de membri din aceasta specie. Este una dintre speciile de rechini aflate pe care de disparitie.