Legenda albinei si a paianjenului

Ei au plecat in lume, spre a-si castiga cele necesare traiului. Baiatul a intrat ucenic la un tesator de panza, iar fata cara pietre pentru zidari.
In ceasul mortii, mama isi chema copiii langa ea. Fata a venit imediat, dar baiatul nu a vrut sa intrerupa munca.

Mama l-a iertat, dar dupa moartea ei, fata s-a prefacut in albina, iar baiatul in paianjen.
De atunci, paianjenul traieste singur, vesnic singur, fara frate, fara surori si fara parinti. El fuge de lumina si vesnic isi tese panza prin locuri intunecoase, si e posomorat si suparat, iar oamenii il urgisesc si, oriunde il afla, ii strica panza si pe el il fugaresc si il omoara.

Albina, de atunci, este vesela si toata ziua zboara de pe o floare pe alta si traieste cu parintii ei, cu fratii si cu surorile ei la un loc. Oamenii o iubesc si o vad cu drag, caci ea cu toti isi imparte ceea ce aduna si tuturor le da mierea ei.