Locuitorii preriei

Locuitorii preriei

Inainte de sosirea europenilor, indienii erau organizati in triburi sedentare sau nomade, traind din activitati foarte diverse: vanatoarea, pescuitul, culesul fructelor, cresterea animalelor.

Dupa aprecierea specialistilor erau cca 400 de triburi, avand fiecare dialectal sau (au fost recenzate 370 de dialecte), chiar daca populatia era mica (cca 500 mii de indivizi la sfarsitul secolului XVI). Multitudinea lingvistica si conservatorismul traditiilor lor (pastrarea costumelor ancestrale) se explica prin izolarea in care traiau aceste triburi, separate prin mari distante sau de obstacole naturale.

Se distingeau indienii de prerie si indienii de padure grupati in cateva ansambluri:

1. Triburile nomade din Sud – Vest (apasii, navajos, kiowas)

Apasii au fost cei mai mari luptatori de cutit pe care i-a cunoscut omenirea si foloseau toporul tomahawk si toporul de aruncat. Au terorizat sud vestul Statelor Unite ale Americii si chiar si armata avea probleme in a-i infrunta.

Navajos

Erau razboinici din fire si se infruntau deseori cu alte triburi, jefuindu-le satele. Incetul cu incetul, au renuntat la viata nomada adoptand un mod de viata sedentar, consacrandu-se cresterii oilor, caprelor si, dupa sosirea spaniolilor, a cailor.

Indienii navajo locuiau in case din lemn de pin acoperite cu un strat izolator din argila. Se ocupau cu vanatoarea, in special a animalelor cu blana: cerbi, antilope, vulpi. Mai tarziu au devenit fermieri si crescatori de oi.

2. Populatiile mai evaluate din Oklahoma (Cherokees, creeks)

Cherokee este denumirea unei populatii de amerindieni stabiliti in general in zonele statelor Georgia, Carolina de Sud si de Nord si estul statului Tennessee din SUA. Potrivit recensamantului din anul 2000, pe teritoriul S.U.A. se afla aproximativ 300.000 de cherokee.

Societatea era formata din doua clase: clasa alba, o organizatie a batranilor reprezentand cele sapte clanuri, care aveau atributii religioase, transmise ereditar, si clasa rosie a razboinicilor. Razboiul fiind considerat o activitate poluanta, inainte de a se intoarce in mijlocul tribului, trebuia sa fie purificat de un reprezentant al clasei albe. Cu mult inainte de secolul al XVIII-lea, aceste clase disparusera.

Primul contact cunoscut dintre europeni și nativii americani s-a petrecut in 1540, cand o expeditie spaniola condusa de Hernando de Soto a trecut prin teritoriul cherokee. Expeditia s-a concentrat mai ales pe centrul statelor Georgia si Tennessee. Bolile europene, aduse de spanioli si de animalele lor, au decimat aceasta populatie, ei neavand imunitate.

O a doua expeditie spaniola, condusa de Juan Pardo, a avut loc în 1567. Trupele spaniole au construit sase forturi. Unul dintre ele, denumit San Juan, era chiar in Regatul Joara. Indigenii s-au revoltat impotriva spaniolilor, omorandu-i aproape pe toti si arzandu-le toate forturile. Spaniolii s-au retras pe coasta.

Legile de vecinatate erau foarte stricte si era suficient ca “frontiera” sa fie incalcata de catre un trib (in cautare de hrana) ca sa se declanseze lupte violente, ce degenerau intr-un razboi permanent.

La venirea albilor, indienii au fost nevoiti sa lupte impotriva acestora. Distrugerea de catre albi a bizonilor, ce constituiau hrana de baza a indienilor, a dus la decimarea acestor triburi prin infometare; supravietuitorii au fost adunati in rezervatii.

In zilele noastre, descendentii lor, desi integrati civilizatiei americane, pastreaza o buna parte din traditiile tribului lor si incearca a le revitaliza si perpetua.