TIPURI DE CEARA – minerala, vegetala si animala

TIPURI DE CEARA – După provenienţa lor, cerurile se împart în 3 categorii:

TIPURI DE CEARA – CERURI DE ORIGINE MINERALA, precum: ozocherita, parafina, colofoniul.

Prin prelucrarea ţiţeiului, a gazelor de sondă, a gazelor de rafinărie şi a gazului metan se realizează o serie de ceruri sintetice cu o largă gamă de utilizare (ceara de parchet) (Fig. 1).

Fig. 1 – Ceara pentru parchet.

TIPURI DE CEARA – CERURI DE ORIGINE VEGETALA, obţinute din plante, prin recoltarea directă sau alte metode de extracţie a stratului de ceară aflat la suprafaţa epidermei diferitelor părţi ale plantei. Numeroase plante secretă substanţe grase (care se găsesc în seminţe, fructe sau pe învelişul frunzelor) asemănătoare cu ceara. Se cunosc numeroase sortimente de astfel de ceruri, precum:

Ceara de Carnauba, provenită dintr-o specie de palmier, Copernicia cerifera (Fig. 2), răspândită în Brazilia, Chile şi Peru, fiind folosită mult timp la falsificarea cerii de albină.

Fig. 2 – Copernicia cerifera.

Ceara de Sumatera, extrasă din Ficus cerifera (Fig. 3), răspândit în Djawa şi Sumatera; ceara de Japonia, extrasă din fructele unor arbori din familia Anacardiaceae (Fig. 4); ceara de China, extrasă din arborele de ceară, Stillingia sebifera (Fig. 5); ceara de palmier, extrasă din palmierul de ceară, Ceroxylon cerifera şi Ceroxylon andicola (Fig. 6), răspândit în Columbia şi Peru.

Fig. 3 – Ficus cerifera Fig. 4 – Familia Anacardiaceae

Fig. 5 – Stillingia sebifera. Fig. 6 – Ceroxylon andicola.

TIPURI DE CEARA – CERURI DE ORIGINE ANIMALA, produse de insecte sau extrase de la alte specii de animale, precum:

Ceara de China, secretată de specia Coccus ceriferus, care depune secreţia pe ramurile arborelui Taraxinus chinensis, de unde se separă şi se purifică.

Cetaceum este grăsimea extrasă din cavităţile pericraniene ale caşalotului (Physeter macrocephalus), fiind utilizată în cosmetică şi farmacie.

Lanolina este secretată de pielea oilor şi este extrasă prin prelucrarea lânii acestora, fiind folosită în industrie, medicină şi cosmetică.

Ceara de albine este produsă doar de albina melifera (Apis mellifera), iar ceara ghedda este produsă de alte specii de albine (Apis dorsata, Apis florea, Apis cerana), aceasta din urmă constituind un sortiment separat, cu unele proprietăţi diferite faţă de prima.

Glandele cerifere sunt situate pe partea ventrală a abdomenului, pe ultimele 4 segmente şi provine din modificarea celulelor hipodermale. La exterior, glandele formează un înveliş chitinos transparent – oglinzile cerifere – de formă pentagonală, prevăzute cu pori prin care ceara lichidă iese la exterior. În contact cu aerul se solidifică, formându-se solzişorii de ceară. Deoarce albina are 4 perechi de oglinzi cerifere, ea poate să secrete concomitent 8 plăci (solzişori) care cântăresc circa 2 mg; pentru secreţia unui kilogram de ceară sunt necesari circa 1.250.000-4.000.000 solzişori, greutatea unui solzişor fiind de 0,25-0,8 mg.

Activitatea celulelor secretoare de ceară începe de la vârsta de 3 zile, când albinele căpăcesc celulele şi se intensifică în ziua a 7-a, când albinele trec la clădirea fagurilor. Pentru elaborarea solzişorilor de ceară este necesară păstrarea unei temperaturi constante de 34-35 °C; căpăcelul unei celule cu puiet este constituit din 58% ceară, 40% masă brută celuloză şi 20% polen şi apă, cantitatea de ceară din căpăcelul unei celule cu miere fiind mult mai mare.

In cazul variaţiilor de temperatură, desitatea cerii se măreşte sau scade pentru fiecare grad Celsius; la adăugarea de propolis, duritatea cerii scade iar vâscozitatea ei creşte.
Punctul de topire al cerii extrasă din faguri, în stupină, prin procedeele cunoscute se situează în intervalul 64-66°C iar punctul de topire a cerii extrase prin procedee industriale, cu ajutorul solvenţilor organici se situează în intervalul 62-65°C; punctul de topire a cerii diferă şi în funcţie de materia primă din care ceara este extrasă:

INTREBUINTAREA CERII DE ALBINE

În decursul timpului, apicultorii au încercat să-şi perfecţioneze uneltele şi metodele de lucru, pentru obţinerea în procente ridicate a produselor dorite. Astfel, cantitatea şi calitatea cerii extrase depinde de calitatea materiei prime folosite, precum şi de procedeele folosite. Metoda de extracţie, spălarea şi înmuierea corespunzătoare a fagurilor, modul şi durata topirii fagurilor, calitatea apei şi a vaselor utilizate, păstrarea ulterioară, sunt câteva dintre măsurile care contribuie la obţinerea unei cantităţi suplimentare de ceară, influenţând şi calitatea ei.

Ceara este un produs natural complex, moale, elastic, plastic la cald şi dur-casant la rece, fuzibil la temperaturi joase, insolubil în apă; este uşor de transportat şi manipulat, deoarece nu se deteriorează şi nu necesită stocarea în recipiente speciale. Ca urmare, ea are numeroase întrebuinţări, fiind utilizată în industria farmaceutică, cosmetică, alimentară, chimică, optică, textilă. Datorită faptului că este insensibilă la apă, oxigenul din aer şi la acţiunea luminii, ceara se foloseşte ca mijloc de protecţie împotriva coroziunii provocată de intemperii. În prezent, statuile vechi din marmură se protejează cu o peliculă de ceară, al cărui efect era cunoscut şi de popoarele din antichitate.

Ceara se foloseşte în pictură, sculptură şi gravură. Ea permite să se realizeze picturi mai puţin lucioase, dar mai durabile decât cele în ulei. Din ceară se mai fac statui, figurine, mulaje. Astfel, muzeele din Londra şi din Paris folosesc cantităţi impresionante de ceară pură de albine, albită.

Ceara este foarte des introdusă în vopsele, lacuri, creme de parchet şi creme de ghete, deoarece este mai bună decât uleiul de in în protejarea lemnului şi a altor materiale. Este folosită de asemenea în industria textilă, în special în cea a mătăsii, în industria sticlei şi în industria hârtiei; în tăbăcire se foloseşte la lustruirea şi colorarea pieilor.

În medicina umană, ceara este utilizată la producerea numeroaselor preparate farmaceutice şi cosmetice, sub formă de cerate, balsamuri, unguente, creme, emulsii, depilatoare, măşti cosmetice, rujuri, leucoplaste, mulaje dentare, parfumuri. În agricultură se foloseşte la realizarea unor produse medicamentoase de uz veterinar.

Pentru fabricarea lumânărilor se folosesc şi în prezent cantităţi mari de ceară, folosindu-se în acest sens instalaţii speciale; cele mai apreciate lumânări sunt cele confecţionate din ceara de albine, care nu fac fum şi nu degajă miros neplăcut. Dar, în afara de aceste lumânări, există numeroase reţete de fabricare a lumânărilor dintr-un amestec de ceară de albine cu parafină şi ozocherită.

În afară de aceste întrebuinţări, mai mult de jumătate din ceara produsă de albine se foloseşte în apicultură, pentru confecţionarea fagurilor artificiali.

Tipuri de ceara